La data de 27 ianuarie în fiecare an comemorăm Victimele Holocaustului. Această comemorare a fost decisă prin Rezoluția Adunării Generale a Națiunilor Unite numărul 60/7 din 1 noiembrie 2005, adoptată la a 42-a ședință plenară. La 24 ianuarie 2005, în cadrul unei ședințe speciale Adunarea Generală a Națiunilor Unite a marcat a 60-a aniversare a eliberării lagărelor de concentrare naziste și sfârșitul Holocaustului care a avut ca rezultat uciderea a 6 milioane de evrei europeni și a milioane de persoane de alte naționalități de către regimul nazist german.
Acest eveniment tragic se studiază în școli, iar despre abordarea corectă , despre metodele de studiere și aducerea la cunoștința elevilor s-a vorbit în cadrul seminarului didactic „Predarea Holocaustului- oportunitate , metode și resurse ”, organizat recent la Soroca în cadrul Liceului Teoretic „Constantin Stere ”. Seminarul a fost organizat de către Fundația Friderich Ebert Moldova, Institutul Național de studiere a Holocaustului din România Elie Wiesel, Institutul de Istorie Orală din Moldova cu participarea profesorilor școlari din raioanele Soroca, Drochia și Florești.
În cadrul seminarului au făcut prezentări domnul Marius Cazan, expert INSHR – „Holocaustul evreilor din România – de la excludere la distrugere fizică” și doamna Ana Bărbulescu, expert ISHR – „Predarea Holocaustului- oportunitate , metode și resurse” . Prin aceste prezentări dumnealor au adus la cunoștința noastră cercetările efectuate, reactualizând informația posedată de cadrele didactice și accentuând relevanţa prevenirii fenomenelor tragice din trecut, metodele de predare a Holocaustului, în special lucrul cu documentele și explicația acestui fenomen nu doar ca definiție, dar și ca proces de conştientizare a tragismului Holocaustului , întrebările : DE CE? CUM? abordate atât în cadrul genericului european, cât şi cel românesc. S- a vorbit depre lagărele de concentrare de la Edineț, Secureni, crimele în masă de la Dubăsari, Rîbnița, Vertiujeni, deasemenea s-a accentuat importanța înregistrării celor povestite de către martorii oculari al acestui eveniment și importanța acestor mărturii pentru viitor, implicarea noastră , a profesorilor, dar și a elevilor începând cu clasa a VII-a în colectarea acestor dovezi orale.
Menţionăm, că Holocaustul a fost unul dintre cele mai îngrozitoare genociduri din istorie, care a supus pericolului un şir de popoare, printre care evreii, romii şi reprezentanţii altor etnii.

