Anul de studii 2020-2021, își va lăsa amprenta pentru mulți ani înainte asupra celor care au făcut școală în această perioadă.
Un an anevoios, cu surprize pe plan academic, plini de incertitudini în desfășurarea procesului de studii, ne-a făcut mai puternici, mai încrezători și convinși de faptul că potențialul uman poate trece cu brio peste orice.
Cu un astfel de mesaj de încurajare dar și de mulțumire adresat managerilor școlari, șefa Direcției Generale Educație Florești, doamna Diana PANTAZ, a dat startul sesiunii de examene 2021 !
Despre modul de defășurare a examenelor de absolvire, evaluarea, notarea, promovarea și admiterea la testarea națională în învățământul primar și secundar, managerii școlari au fost inițiați în acest proces, de către doamna Angela BALAN- șef Direcţia management al curriculumului şi formare profesională continuă.
Anul 2021, doldora în organizarea și desfășurarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de director, evaluarea performanțelor, sporul acordat pentru reușitele obținute și concediile de odihnă, au fost subiectele abordate de către doamna Cristina ȚÎBRIGAN, șef Serviciu management al resurselor umane și relații cu publicul.
Doamna Tatiana GROZA, șefa Serviciului de asistență psihopedagogică, a vorbit despre orientarea școlară și profesională a elevilor, tehnicile aplicate în ajutorarea elevilor și stimularea acestora ca să opteze pentru domeniile profesionale în concordanță cu aptitudinile ce le dețin.
Spre finalul ședinței, doamna Diana PANTAZ a decernat directorii de instituții, cu diplome, pentru înalt profesionalism, dedicație în domeniul educațional și reușite deosebite pe parcursul anului de studii.
Dar totodată, a acordat diplomă de merit, cu emoții profunde, de admirație,recunoștință,mulțumire pentru sprijinul oferit, consiliere, omenie, cumsecădenia de care a dat dovadă, aflându-se alături de noi ani și ani, pentru profesionalism, perseverență, muncă asiduă în domeniul educației, activității dedicate serviciului public timp de 20 ani – doamnei Natalia CENUȘĂ, care a decis ca de astăzi înainte, să se bucure de evenimentele din familie- în sânul familiei.
Autor:
Cristina ȚÎBRIGAN,
șef Serviciu management al resurselor umane și relații cu publicul
14.05.2021







