aprilie
13
2022

Şedinţă de lucru cu managerii şcolari

La 13 aprilie 2022, DGE Florești a organizat și desfășurat o ședință de lucru cu managerii școlari din instituțiile de învățământ general din raion. În cadrul ședinței, șefa DGE, dna Diana Pantaz a abordat subiectul Metodologia de înscriere a copiilor în clasa I-i, stipulând cele mai relevante aspecte și prevederi, care trebuie respectate. Planul de acțiuni alcătuit de DGE în vederea acestui domeniu trebuie să fie adaptat în toate instituțiile, în cadrul cărora există învățământ primar. Privitor la subiectul Organizarea și desfășurarea testării naționale în clasa a IV-a, dna Pantaz a anunțat despre faptul că testele sunt repartizate în instituțiile de învățământ. Urmează să se desfășoare testarea conform orarului, respectându-se Metodologia testării naționale în învățământul primar. Dna Diana Pantaz a adus la cunoștință prevederile Ordinului DGE nr.118 din 12.04.2022 Cu privire la securitatea elevilor în perioada vacanței de Paști, stipulând diverse activități care urmează să fie desfășurate în perioada 18 – 22.04.2022. Dna Angela Balan, șef DMCFPC a prezentat minuțios totalurile vizitei de monitorizare în instituțiile de învățământ general din raion, care s-a desfășurat în perioada 04 – 08 aprilie 2022. Generalizând agendele vizitei de monitorizare, prezentate de colaboratorii DGE, d-ei a venit cu unele constatări și recomandări de care managerii școlari vor ține cont.