octombrie
29
2025

Concurs raional „Maraton matematic”

Astăzi, în incinta Gimnaziului „Mihai Eminescu” din orașul Ghindești, s-a desfășurat cea de-a II-a ediție a „Maratonului matematic” – un eveniment de anvergură dedicat pasionaților de matematică. La competiție au participat 48 de elevi din 13 instituții de învățământ din raionul Florești, demonstrând perseverență, logică și mult entuziasm.

Adresăm sincere mulțumiri organizatorilor:

✅ doamnei Tatiana Leonte, directoarea instituției gazdă,

✅ domnului Sergiu Prisacaru, profesor de matematică

✅ precum și întregului colectiv al gimnaziului pentru implicarea și ospitalitatea manifestată.

Apreciem în mod special devotamentul profesorilor care au însoțit elevii, au participat la evaluare și au contribuit la desfășurarea impecabilă a concursului.

📌 Toți participanții au fost premiați:

▪ 5 diplome de gradul I

▪ 5 diplome de gradul II

▪ 5 diplome de gradul III

▪ 33 diplome de participare

Fiecare copil s-a bucurat de un trofeu, iar cei clasați pe locuri premiante au primit și premii bănești. Profesorii au fost apreciați cu insigna „Mă mândresc că sunt profesor de matematică” și cu un cadou simbolic – o moară de vânt.

Pe perioada probei, cadrele didactice au participat la un seminar metodic, unde:

📍 prof. Lilia Mazur (Gimnaziul Nicolaevca) a prezentat metode moderne de evaluare prin Google Forms și MyTest;

📍 prof. Ina Manoli (LT ”M. Eminescu”, or. Florești), a demonstrat impactul tablei interactive în procesul de predare. Felicitări tuturor elevilor și profesorilor implicați! 🌟 Matematica unește, motivează și construiește minți puternice! 💙📐