Direcția Generală Educație, Cultură, Tineret și Sport Florești continuă desfășurarea reuniunilor metodice cu ritm susținut în instituțiile de învățământ din raion, consolidând procesul de formare profesională continuă a cadrelor didactice.Joi, 27 noiembrie 2025, profesorii de geografie și istorie au participat la atelierele didactice organizate în cadrul IP Gimnaziul Putinești. Activitatea a oferit participanților oportunitatea de a asista la două ore publice: una la clasa a IX-a, susținută de profesoara de geografie Cîșlaru Marina, și alta la clasa a VI-a, moderată de profesorul de istorie Repeșco Vladimir. Ambele ore au demonstrat aplicarea unor metode moderne de predare–învățare și au constituit exemple valoroase de bune practici.Momente deosebite au fost trăite în cadrul activității extrașcolare „Stele călăuzitoare pe drumul cunoașterii”, un eveniment care a completat într-o manieră inspirată și creativă schimbul de experiență dintre cadrele didactice.Direcția apreciază implicarea activă a tuturor participanților și reiteră importanța acestor reuniuni metodice pentru dezvoltarea profesională și consolidarea calității procesului educațional la nivel raional.A.
Balan, șefa SPEMCFPC.




