Astăzi, 04.12.2025, în cadrul activităților metodice planificate pentru dezvoltarea profesională a cadrelor didactice, s-a desfășurat laboratorul didactic al profesorilor de limbi străine. Gazda evenimentului a fost IP Gimnaziul „Mihai Eminescu” din orașul Ghindești, care a oferit un cadru deschis pentru schimb de bune practici și colaborare.Profesoarele Artemii Angela și Roman Maria au moderat un atelier creativ cu genericul „How to Teach English Lessons Without Stress – for Students and Teachers, the Benefits of Well-Being”, activitate ce a valorificat implicarea activă, comunicarea constructivă și creativitatea participanților. Atelierul a oferit strategii utile pentru crearea unui climat pozitiv la orele de limbă străină, orientat spre bunăstarea elevilor și a cadrelor didactice.Atmosfera festivă a fost completată de activitatea extrașcolară „Christmas is Coming”, prezentată de profesoara Bogdan Adriana împreună cu elevii săi, care au adus în fața participanților magia sărbătorilor de iarnă printr-un program artistic plin de inspirație și emoție.Direcția Generală Educație, Cultură, Tineret și Sport Florești apreciază implicarea cadrelor didactice și contribuția acestora la consolidarea unei comunități profesionale active, orientate spre inovație și calitatea procesului educațional.
A. Balan, șefa SPEMCFPC.




