
Limba este cea mai de preț comoară a unui popor. Prin intermediul ei, ne afirmăm ca națiune pe arena mondială, promovăm valorile strămoșilor, precum și cultura neamului nostru. Pentru un adevărat patriot, nu există nimic mai important decât limba pe care a învățat să o vorbească încă de mic copil și pe care este mândru că o cunoaște.
În acest sens, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării a lansat concursul pentru elevi „Limba noastră – i o comoară”, ediţia a V-a. Scopul concursului este sensibilizarea tinerii generaţii privind cunoaşterea limbii materne şi păstrarea diversităţii lingvistice şi culturale prin promovarea limbilor ca formă de comunicare, interacţiune şi înţelegere între diferite popoare.
Elevii claselor I – a XII-a, ghidați de mentori, au realizat un filmuleț, în care au demonstrat că limba maternă este cea mai frumoasă și că trebuie vorbită corect de către fiecare.
La etapa raională au fost înaintate pentru a fi evaluate 23 de produse video din mai multe instituţii de învăţământ din raion.
Comisia de concurs din cadrul DGE Floreşti a evaluat toate produsele conform criteriilor specificate în Regulamentul cu privire la organizarea şi desfăşurarea Concursului republican Limba noastră-i o comoară, ediţia a V-a şi a decis a acorda:
- Premiul Mare grupului de elevi din Liceul Teoretic „A. Cehov” Floreşti: Şmidt A., Ţurcan M., Buliga M., Cadeniuc A.
- *Premiul I elevilor din Gimnaziul Roşietici: Păduraru M., Deşcan R., Podubnîi V.;
Gimnaziul „P. Lucinschi” Rădulenii Vechi: Cebanu R.; Gimnaziul Domulgeni: Tîltu Adrian.
- *Premiul II elevilor din Gimnaziul Băhrîneşti: Dogotari E., Dimineţ V., Arhip M., Rotaru D., Arhip G.; Liceul Teoretic „I. Creangă”Floreşti: Curca E., Praşca T., Gheorghiţă C., Grosu C.; Caftanache F.
- *Premiul III elevilor din Gimnaziul Sevirova: Andone M., Mîndru M., Moroşan M., Pelevaniuc A.; Liceul Teoretic„ M. Eminescu” Floreşti: Suhari V., Ciumac A.; Liceul Teoretic „M. Costin” Floreşti: Rusu L., Cărbune N.
- *Menţiuni elevilor din 9 instituţii: Gimnaziul Tîrgul Vertiujeni, Gimnaziul Japca, Gimnaziul Zăluceni, Gimnaziul Temeleuţi, Gimnaziul Napadova, Gimnaziul Caşunca, Gimnaziul Cuhureştii de Jos, Gimnaziul Cunicea, Gimnaziul Vărvăreuca.
Produsele din L.T.”A. Cehov”, mentor – Rîjac C. şi Gimn. Roşietici, mentor – Podubnîi A. au fost transmise la etapa republicană.
Felicitări câștigătorilor şi tuturor participanților la concurs, iar învingătorilor le dorim succes la etapa republicană!














